Citeşte cu atenţie ETICHETA de la MICI! Ingredientele care-ţi pun în pericol sănătatea

Obiceiurile de 1 Mai moștenite din comunism nu ne-au lăsat prea mult loc de întors, și știți probabil că acesta, în mod specific, nu este cel mai sănătos.

Un prim motiv este acela că mititeii conțin multă sare, iar dacă nu aveți o sursă verificată, nu puteți să-i gustați înainte de a-i lua din galantare. Lor li se adaugă sarea din muștar, deci supuneți pancreasul, vezica și colonul la o traumă. În plus, sarea în exces este contraindicată persoanelor obeze, hipertensive, diabeticilor, celor cu boli hepato-renale sau dislipidemie.

Nu în ultimul rând, sarea cere multă bere. Potrivit medicilor, asocierea dintre mici, pâine și bere este nocivă pentru organism, deoarece încarcă foarte tare ficatul.

Mititeii conțin minimum 20 la suta grăsime animală, ceea ce îi face indigești. Fiind fripți la grătarul pus direct pe foc, devin toxici din cauza arsurii.

Înlocuiți berea cu vin roşu, fără sulfiţi, deoarece astfel le scadeți toxicitatea. Dacă nu puteți renunța la ei, iată câteva sfaturi. Evitați micii congelați, deoarece nu aveți cum depista adaosurile suspecte și textura cleioasă. Citiți eticheta. Conţinutul de carne ar trebui să depăşească 85% din conţinutul caserolei.

Evitaţi micii care au în compoziţie arome, aromă de fum şi aditivii alimentari precum: glutamatul monosodic, nitratul de potasiu, acidul citric, citratul de sodiu şi izoascorbatul de sodiu. Dar și pe cei cu adaos de zahăr, ulei vegetal, hidrolizate proteice vegetale, fibre vegetale şi fibra de soia. Totodată, termenul de valabilitate trebuie să fie 5 zile de la data producerii, iar condiţiile de păstrare între 0 și 4 grade celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.