Hidrologii au emis COD GALBEN de inundații pe râurile din mai multe bazine hidrografice.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:
COD GALBEN
În intervalul 10.08.2021 ora 13:00 – 10.08.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomița – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmbovița, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Prahova și Ialomița), Buzӑu – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Prahova şi Buzău) şi Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Suceava, Neamț, Harghita şi Bacău).
Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Dâmboviţa, Prahova și Buzău.
Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră.”