Descindere a jandarmilor montani printre turiștii din Slănic Moldova și Târgu Ocna

Se anunță un week-end plin în stațiunile din Bacău. Vor fi două sărbători una după alta, Sf. Dumitru Mare și Sf. Dumitru Nou, iar turiștii vor lua cu asalt, așa cum se întâmplă mereu în zi de sărbătoare, stațiunile Slănic Moldova și Tg. Ocna.

Mai ales dacă vremea va fi frumoasă, turiștii vor avea toate motivele să exploreze împrejurimile.

Alături de ei se vor afla și jandarmii montani, care vor fi la datorie cu sfaturi utile, atât despre prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, cât mai ales despre cum să să deplaseze pe traseele montane, să respecte indicaţiile şi să ceară sprijin la nevoie.

Jandarmii de la Postul Montan Slănic-Moldova şi de la Postul Staţiune Balneoclimaterică Târgu Ocna acţionează zilnic în cele două staţiuni, iar pentru  a evita situaţiile nedorite le recomandă turiştilor să aibă în vedere următoarele : să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale, să consulte prognoza meteo înainte de a pleca în drumeţii;să aibă echipament adecvat zonei de munte; să folosească numai traseele marcate şi să urmească marcajele de pe traseu;       în caz de accident să anunţe Jandarmeria Montană (apelând la numărul unic de urgenţă 112) specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate”,  a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.