Dorel Vișan îl susține pe Cozmin Gușă la prezidențiale! Mesaj emoționant al marelui actor român

În emisiunea „Culisele Statului Paralel”, moderată de Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS, Cozmin Gușă a prezentat detalii mai puțin cunoscute din filmul „21 de rubini”, regizat de preotul ortodox Ciprian Mega, film care este selectat printre peliculele finaliste la „BRICS FILM FESTIVAL 2024”, organizat la Moscova. Totodată, lui Cozmin Gușă i s-a pregătit o frumoasă surpriză, marele actor Dorel Vișan, protagonist al filmului, intrând în direct pentru a-i transmite un mesaj special.

La Moscova a avut loc în acest weekend „BRICS FILM FESTIVAL 2024”, sub patronajul marelui actor și regizor rus Nikita Mihalkov, unde filmul „21 de rubini”, regizat de preotul ortodox Ciprian Mega, a fost selectat între cele 9 filme finaliste (din 320) pentru „Oscarul BRICS”. Au participat la eveniment minunații soți Mega, alături de renumitul și îndrăgitul actor Dorel Vișan. În România, filmul a fost scos din cinematografe din cauza mesajului dur și deranjant care devoalează corupția din țară și gravele probleme din interiorul BOR.

„Filmul este despre ‘prietenul’ nostru Coldea și combină Statul Paralel, problemele pe care le-a creat acesta, cu corupția și pidosnicia din România și din BOR”, a precizat Cozmin Gușă.

Dorel Vișan, de la Moscova, unde participă la „BRICS FILM FESTIVAL 2024”, a intrat în direct în cadrul emisiunii și i-a transmis un mesaj important analistului politic Cozmin Gușă, proaspăt candidat la președinția țării, povestind în primă fază despre atmosfera din cadrul festivalului:

„Azi dimineață, părintele Mega a fost binecuvântat să țină o slujbă la biserica de la Kremlin și vreau să vă spun că am fost primit aici cum n-am crezut, de oameni foarte importanți: doamna Zaharova, care  ne-a primit cu multă atenție, de Nikita Mihalkov, care apreciază foarte mult cultura românească. Este absolut un eveniment cultural, dar care se încadrează într-o propunere de apropiere de oameni, eu așa o consider, pe care timp de 30 de ani comandanții noștri nu au știut să o facă. Nu mi-am putut imagina; în seara asta a fost un concert, Patimile după Matei, un concert extraordinar, scris de Mitropolitul Ilarion, iar acum suntem la o masă după acest concert, împreună cu părintele Vasile, care vorbește bine românește și a cărui soție este ucraineancă. I-am spus că a venit aici să ajutăm Ucraina să oprească războiul. Asta este intenția noastră. Mâine vom avea conferință de presă pentru film, sunt sute de fotografi aici. Numai la Cannes am mai întâlnit așa ceva! Iar miercuri se prezintă filmul în concurs. Suntem într-o poziție culturală avantajoasă și frumoasă și suntem primiți cu foarte multă prietenie și cu foarte multă căldură. Sper că vom veni cu o victorie! Am vorbit cu mulți artiști din alte țări, care au o părere bună despre noi și mi-au spus că acest festival este un festival uman, este un festival care este din zona celorlalte cu multe influențe politice și de altă natură și care, la deschidere, să știi, că a fost absolut minunat. E adevărat că a fost foarte strictă intrarea, pentru că ei sunt foarte atenți acum la ce se întâmplă, dar în aeroport am fost primiți foarte bine, ne simțim foarte bine, ne simțim oameni, simțim că am venit aici cu un film care transmite un mesaj uman, transmite un mesaj de îndreptare a acestei lumi care o ia razna și eu nu am absolut niciun fel de regret că am venit și nu am niciun fel de atitudine că aș fi undeva într-o țară străină, deși în mass media moscovită s-a scris că la festival participă și filme din țări mai puțin prietenoase, spunând și numele țării mele, ceea ce nu mi-a făcut cea mai mare plăcere.

Pe Cozmin îl îmbrățișez cu tot dragul, îl susținem cu tot dragul! Să știi că știam despre candidatura lui. Îi urez lui Cozmin să intre într-o zonă bună, benefică, pentru că e un om minunat, e un om care cunoaște situația din România și ar fi bine să putem să o schimbăm în bine.”

Cozmin Gușă i-a mulțumit marelui Dorel Vișan și a prezentat în continuare o serie de detalii neștiute și inedite despre filmul „21 de rubini”, după cum urmează:

„Filmul a obținut derogare specială, pentru că în film Putin este înjurat de mai multe ori. Este o chestie care nu se știe public. A fost nevoie de derogarea specială, pentru că este de neconceput în Rusia. Au căpătat o derogare specială pentru a intra în concurs, toată lumea s-a mirat; poate de aceea presa moscovită ne trece într-o anumită zonă. Oricum filmul trebuie repus. O să vorbim cu ei, poate se difuzează tocmai la Realitatea PLUS la un moment dat, pentru că e vorba exact despre ‘Culisele Statului Paralel’. Dorel Vișan face un rol excepțional vorbește cu ‘Kovesi’ asta din calitatea lui de primar corupt și are o replică înțeleaptă, care e un fel de marcă a filmului: ’Domnișoara procuror, noi, românii, toți ne hrănim din trădare’. E fantastică.”

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.