23 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni învață în această perioadă ce înseamnă cu adevărat meseria pentru care se pregătesc. Ei au ajuns la IJJ Bacău, unde timp de cinci luni vor face practică.
Elevii aflați în practică au fost admiși în urma sesiunii de examene din luna ianuarie, când peste 70 de tineri băcăuani și-au încercat șansele pentru o carieră în Jandarmeria Română.
Elevii au fost repartizaţi să desfăşoare activităţi în două etape distincte, până pe data de 6 septembrie. Prima etapă, care va avea o durată de 54 de zile, va fi executată în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică, iar cea de-a două etapă, de 26 de zile, va fi executată la structurile de pază şi protecţie instituţională.
Elevii vor lua parte la misiuni și vor avea alături mereu angajați cu experiență ai IJJ Bacău, care îi vor îndruma și-i vor învăța meserie.