FOTBAL FEMININ: FARUL CONSTANŢA,VICTORIE LA SCOR ÎN LIGA CAMPIONILOR

Farul Constanţa a debutat cu o victorie în Liga Campionilor la fotbal feminin, 4-0 (0-0) cu echipa kosovară KSS Mitrovica, miercuri, la Ovidiu, în semifinalele Grupei 11 din primul tur preliminar al competiţiei.

Jocul a fost echilibrat în primele 30 de minute, după care Farul a presat mai mult şi a fost echipa mai bună, câştigând fără probleme.

”Veterana” Laura Rus a deschis scorul în min. 48, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri. În min. 58, campioana României şi-a dublat avantajul, prin autogolul înscris de Agnesa Gashi, la mingea trimisă de Ioana Stancu. Tabita Croitoru (76) şi Carolina Ţabur (84) au stabilit scorul final, care putea fi şi mai mare, dacă Tabita Croitoru nu rata un penalty (82).

Farul va juca următorul meci sâmbătă, de la ora 15:00, tot la Ovidiu, contra campioana Norvegiei, Valerenga. Învingătoarea va avansa în turul al doilea preliminar.

Farul Constanţa – KSS Mitrovica 4-0 (0-0)
Au marcat: Laura Rus (48), Agnesa Gashi (58, autogol), Tabita Croitoru (76), Carolina Ţabur (84).
Tabita Croitoru a ratat un penalty în min, 82.
Ovidiu, Academia Hagi – Stadion Central
Liga Campionilor – Grupa 11 (primul tur preliminar)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.