FOTO Un autoturism a luat foc după ce a intrat într-o țeavă de gaze (Update)

Update:
Cel care a produs accidentul este un tânăr de 22 de ani, care ar fi fugit de la locul faptei. În mașină cu el se afla o femeie, cel mai probabil iubita lui. Autoturismul, înmatriculat în străinătate, era al unui prieten și i-ar fi cerut voie să stea pentru puțin timp în el, dar el s-ar fi urcat la volan și ar fi fugit. Cum individul nu avea permis de conducere, a pierdut controlul direcție. Polițiștii i-au deschis un dosar penal cu mai multe capete de acuzare și continuă cercetările.
În urma evenimentului, 500 de locuințe, situate pe trei străzi, au rămase nealimentate cu gaz pentru circa opt ore.

Stirea inițială

Pompierii băcăuani au intervenit azi-noapte pe strada I.S. Sturza, din municipiul Bacău, unde un șofer a pierdut controlul volanului și s-a izbit de o țeavă de gaze, amplasată la intrarea unei pensiuni. În urma impactului, mașina a luat foc și imediat s-a aprins și gazul din conductă. După ce s-a oprit alimentarea cu gaz, pompierii au putut acționa pentru lichidarea incendiului. Două persoane au fost evacuate preventiv. “În urma incendiului, a ars autoturismul în proporție de 90 la sută și s-au degradat circa opt metri liniari din gardul din policarbonat al pensiunii”, spun salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.

Foto: ISU Bacău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.