Oaspeți de vază în acest sfârșit de săptămână la Moinești și Comănești. Excelența Sa Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București, Virginia Darley, președintele Asociației Libra din Anglia și Diana Bolocan, președinta Asociației Libra-România s-au aflat în mijlocul copiilor din cele două orașe cu prilejul organizării celei de a IX-a ediții a Taberei de voluntariat sub coordonarea Fundației Libra din Marea Britanie. Înalții oaspeți au participat la spectacolele oferite de copiii aflați în situații de risc din județul Bacău cărora reprezentanții Școlii Gimnaziale „Costachi S. Ciocan” din Comănești, a Școlii Gimnaziale „George Enescu” și Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești le-au oferit șansa la o săptămână de vacanță frumoasă. Pe parcursul vizitei, Excelența Sa Andrew Noble a avut întâlniri cu Viorel Miron, primarul din Comănești, și cu Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.„A fost un eveniment cu totul deosebit și mult așteptat, dar care nu reprezintă chiar o noutate pentru Moinești. De fapt chiar am putea spune că anul acesta a fost vorba despre o îmbinare între vechi și nou. Pe de o parte, tabăra de voluntariat pe care o organizează Fundația Libra din Marea Britanie, la Moinești, este un eveniment cu tradiție în municipiul nostru, anul acesta desfășurându-se a IX-a ediție a acestei tabere. În același timp, relația de prietenie dintre Moinești și spațiul britanic este una începută cu ceva timp în urmă când fostul ambasador al Marii Britanii în România, domnul Paul Brummell, a făcut primele sale vizite la Moinești și când Fundația Libra a început să vină în zona noastră cu astfel de proiecte de incluziune socială”, a menționat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.