Incendiu la o gospodărie din Slănic Moldova

Salvatori au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie în data de 18 februarie a.c., la ora 15:27, în orașul Slănic Moldova, strada Florilor.

Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, încadrate cu 11 militari. De asemenea, a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Slănic Modova care s-a deplasat cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu cinci voluntari.

La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta atât la nivelul acoperișului casei, cât și în interior în două camere.

Prin intervenția promptă și rapidă a pompierilor salvatori incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Flăcările a fost lichidate după aproximativ două ore și jumătate, din momentul anunțării, cauza probabilă fiind jar, scântei căzute din sistemul de încălzire.

În urma incendiului au ars aproximativ 120 metri pătrați din suprafața acoperișului și bunuri materiale din două camere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.