Inspecția Muncii a dar amenzi de peste 650.000 de lei

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 660.000 de lei unor companii şi societăţi pentru modul în care serviciile externe, responsabile cu activităţile de prevenire şi protecţie, au încălcat obligaţiile legale, informează Inspecţia Muncii, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, campania naţională privind verificarea modului în care serviciile externe respectă obligaţiile legale şi a activităţilor de prevenire şi protecţie pe care le desfăşoară în întreprinderi/unităţi s-a desfăşurat în perioada 29 mai – 7 iunie 2024 şi s-a finalizat cu verificarea a 1.707 unităţi care au apelat la servicii externe şi a 1.631 de servicii externe.

Ca urmare a controalelor, inspectorii de muncă au constatat 1.092 de neconformităţi faţă de prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care au dispus 1.093 de măsuri şi au aplicat 789 de sancţiuni contravenţionale, din care 117 amenzi în valoare de 660.000 lei.

Cele mai frecvente neconformităţi constatate în întreprinderile/unităţile controlate care au apelat la servicii de prevenire şi protecţie au fost, printre altele: contractele încheiate cu serviciile externe nu conţin toate activităţile de prevenire şi protecţie care se desfăşoară de către serviciul extern sau clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi; în contractele de prestări servicii încheiate cu serviciile externe nu este menţionat modul de colaborare cu lucrătorul desemnat; contracte de prestări servicii neactualizate în formă scrisă (termen de valabilitate depăşit) sau fără stabilirea valabilităţii.

De asemenea, serviciul extern nu a efectuat periodic verificări la locurile de muncă cu informarea, în scris, a angajatorului asupra deficienţelor constatate şi a măsurilor propuse în vederea remedierii acestora, iar măsurile necesare pentru revizuirea planului de prevenire şi protecţie pentru anul 2024, compus din măsuri tehnice, sanitare şi organizatorice care să fie în concordanţă cu riscurile specifice de la toate locurile de muncă nu au fost luate.

„Este important ca toţi angajatorii să reţină şi să conştientizeze faptul că, indiferent de domeniul de activitate, punerea în aplicare a prevederilor legale în domeniul SSM reprezintă o condiţie pentru îmbunătăţirea mediului de muncă, asigurarea unor locuri de muncă sigure şi, implicit, reducerea incidenţei accidentelor de muncă şi, de asemenea, faptul că nu sunt exoneraţi de responsabilităţile lor în domeniul SSM dacă au apelat la servicii externe. În cadrul campaniei, a fost distribuit angajatorilor un chestionar de opinie privind activitatea desfăşurată de către serviciile externe de prevenire şi protecţie în unităţile lor. Au fost completate 1.732 chestionare de opinie, în urma cărora s-a constatat că 1.420 angajatori, respectiv 82% din totalul respondenţilor, apreciază activitatea desfăşurată de către serviciile externe cu care au contract ca fiind foarte bună. 267 de angajatori (15,4% din totalul respondenţilor) apreciază activitatea desfăşurată de către serviciile externe cu care au contract ca fiind bună, iar 2,3% dintre respondenţi apreciază activitatea desfăşurată de către serviciile externe ca nesatisfăcătoare sau satisfăcătoare. De asemenea, se constată că 789 angajatori, respectiv 51,7% din totalul respondenţilor, consideră că activitatea serviciilor externe înregistrează o îmbunătăţire faţă de anii anteriori”, a declarat. în comunicatul citat, Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.

Pe lista problemelor descoperite în cadrul acţiunilor de control s-au mai regăsit: neîntocmirea de instrucţiuni proprii pentru toate activităţile desfăşurate; evaluări de riscuri incomplete sau neactualizate, fişe de instruire completate necorespunzător şi instruire periodică fără demonstraţii practice; lipsa semnalizării SSM sau semnalizare necorespunzătoare, lipsa controlului medical la angajare şi a măsurilor de prim ajutor; nepurtarea echipamentului de protecţie corespunzător riscurilor.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.