A început numărătoarea inversă până când Insula de Agrement va fi gata. Cel puțin așa arată cele mai noi fotografii și informații care ajung la public dinspre autorități. Lucrările la amplul proiect sunt pe ultima sută de metri. Nu e însă foarte clar care va fi momentul marii inaugurări și dacă Insula va fi sau nu gata la termen.
1 septembrie ar trebui să fie ziua în care proiectul să fie gata. Cel puțin așa a anunțat în plină campanie electorală fostul senator PSD Dragoș Benea, ajuns europarlamentar în urma alegerilor care au avut loc la câteva zile după ce a avansat data de 1 septembrie chiar în fața premierului Viorica Dăncilă.
Și totuși mai e de lucru destul, spun reprezentanții SSPM. Într-o postare făcută astăzi pe pagina oficială a Societății de Servicii Publice Municipale se arată că stadiul lucrărilor este abia la 70%.
“Lucrările de la insula de agrement sunt finalizate în proporție de 70%. Modernizarea obiectivului a intrat în linie dreaptă iar majoritatea lucrărilor rămase de executat vizează obiectivul Aquapark, unde au fost descoperite defecțiuni la sistemul de pompe.
În perioada următoare vor fi executate finisajele și se vor înlocui materialele degradate, montate în anii 2014 și 2015, când s-a blocat această investiție. Motivat de evoluția sinuoasă a lucrărilor la obiectivul Aquapark, ne asumăm întârzierea cu două luni a lucrărilor. Între timp, vom finaliza și vom da în folosință parcarea de la intrarea pe insulă, cu o suprafață de 468 de metri pătrați.
Mentenanța instalațiilor de apă din Aquapark ar fi trebuit efectuată pe tot parcursul lucrărilor executate în anii anteriori. Pentru că nu s-a întâmplat acest lucru, pompele au ruginit, iar în momentul de față nu poate fi garantată funcționarea optimă a instalației.
Am depășit nenumărate piedici pe parcursul lucrărilor, însă la capitolul siguranță în exploatare nu ne vom asuma punerea în funcțiune a echipamentelor fără verificarea prealabilă a stării tehnice. Asupra acestui aspect am concentrat, în ultimele luni, toate resursele și am decis că siguranța utilizatorilor este mai presus de orice termen limită”, spun cei de la SSPM.
În aceste condiții, e foarte puțin probabil ca termenul avansat de Dragoș Benea să fie respectat.
Totuși, băcăuanii vor să se convingă singuri cum decurg lucrările, așa că mulți oameni au anunțat că pe data de 1 septembrie vor merge în vizită la Insula de Agrement. Anunțul vizitei a fost făcut în cadrul unui eveniment creat pe Facebook, un pariu al oamenilor cu autoritățile.
“Duminică, 1 septembrie, la ora 16:00, profităm de ziua liberă și mergem să verificăm promisiunea electorală pe care domnii Benea și Necula au făcut-o de față cu Viorica Dăncilă în toiul campaniei electorale din luna mai 2019”, se arată pe pagina evenimentului de care mai mulți băcăuani sunt deja interesați.