La cât a ajuns pensia medie lunară în primul trimestru al acestui an

Institutul Național de Statistică a publicat cele mai recente date cu privire la nivelul pensiei medii lunare din România. Veștile sunt îmbucurătoare, în sensul că pensia medie lunară a crescut cu 13,8% în perioada menționată, ajungând la valoarea de 2.418 lei. 

Numărul mediu de pensionari a fost de 4,977 milioane persoane, în scădere cu 4.000 de persoane faţă de trimestrul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,602 milioane persoane, în scădere cu 4.000 de persoane faţă de trimestrul anterior.

Conform statisticii oficiale, pensia medie lunară determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii a fost de 2.418 lei, în creştere cu 13,8% faţă de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.290 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,4% (comparativ cu 47,5% în trimestrul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 110,4%.

Conform statisticii oficiale, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,5% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80,1%, urmaţi de pensionari cu pensiile de urmaş cu o pondere de 9,7% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8%.

Coldea, așteptat din nou la Poliție. „Generaul negru” este disperat: pe cine trimite la Monaco să-i salveze afacerile

În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,1%, şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10. Potrivit INS, acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.233 de lei. Astfel, în judeţul Botoşani pensia medie a fost de 1.811 lei, în judeţul Vrancea (1.826 lei), în judeţul Giurgiu (1.828 lei), în judeţul Hunedoara (3.044 lei), în Municipiul Bucureşti (2.906 lei), iar în judeţul Gorj pensia medie a fost de 2.736 lei.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în primul trimestru al acestui an, a fost de 1,143 milioane persoane, din care: 1,039 milioane persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,6% din totalul pensionarilor din această categorie, 100.200 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,1% din totalul acestora şi 3.700 persoane din sistemul militar, reprezentând 1,8% din totalul acestei categorii

Președintele Casei Naționale de Pensii a dezvăluit: De ce întârzie deciziile de majorare a pensiilor. Când vor primi seniorii fluturașul cu pensia mărită

 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.