MARCEL CIOLACU A CERUT, ÎN ȘEDINȚA DE GUVERN, DESECRETIZAREA DOCUMENTELOR PENTRU VILA DIN AVIATORILOR

Premierul Marcel Ciolacu a făcut o solicitare oficială, în ședința de Guvern din această dimineață, pentru desecretizarea tuturor documentelor legate de vila din Aviatorilor despre care presa a scris că ar fi pregătită pentru președintele Klaus Iohannis. 

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut secretarului general al Guvernului ca, în următoarea ședință, să prezinte un document în baza căruia să se declanșeze procesurile de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RAPPS la Vila din Aviatorilor, numărul 86.

”Așa cum am promis aseară, i-am cerut în această dimineață secretarului general al Guvernului să declanșeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RAPPS la Vila din Aviatorilor, numărul 86.

Românii au dreptul să știe ce cheltuieli s-au făcut acolo și dacă este adevărat că această locuință a fost repartizată președintelui Klaus Iohannis.

Am văzut că președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu are o problemă cu desecretizarea tuturor actelor legale în această privință.

De aceea, sunt convins că le va cere tuturor colegilor săi din Guvern să acționeze cu onoare, respect și predictibilitate”, scrie Marcel Ciolacu.

„Eu declanșez întreaga procedură să vedem ce cheltuieli sunt acolo, unde e repartizată această casă, dacă e cu vreo destinație anume”, spunea Marcel Ciolacu, miercuri seara, într-o dezbatere televizată. 

Scandalul legat de vila din cartierul Aviatorilor îl are în centru pe Klaus Iohannis, cel care ar urma să beneficieze de vila renovată cu foarte mulți bani, după ce-și termină mandatul prezidențial. 

Sursa: Realitatea Din PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.