Marius Budăi: Adevărul din spatele creșterii de 40% a pensiilor

Ministrul Muncii spune că niciodată PSD nu a promis o creștere imediată de 40% a pensiilor, ci una graduală, pe mai mulți ani, între 2017 și 2024.

„Nu a fost o promisiune ci a fost o lege care avea numiți pași pentru a intra în vigoare. Când PSD a câștigat alegerile și-a propus ca, până la terminarea mandatului sa fie dubltă punctul de pensie până în 2024. Nu aveam de unde să știm, în 2016, că în 2019 va fi o moțiune de cenzură și va pica guvernul PSD. Am încăput să lucrăm la lege și ni s-a spus să rezolvam inechitățile din sistem. Din echipa de lucru au făcut parte specialiști în domeniu, nu au fost doar pesediști. În acel grup de lucru a fost cel puțin câte un specialist din fiecare casă de pensii județeană. S-a scris legea. Noi nu am spus că în 2017 vom dubla, ci că vom începe din 2017, am făcut atunci 2 majorări, dar am crecut și economia ca să avem de unde da bani. Nu am mai fost noi în 2020 când trebuia să fie acordată acea ultimă tranșă. A fost o lege, iar acum, când am revenit la guvernare, am majorat pensiile mici cu 25%, acordăm o creștere de 10% a punctului de pensie, plus sprijinul de 1.200 de lei pentru cei cu pensii de sub 2.000 de lei. Nu cred că vreun politician va face ceva fără specialiștii din domeniu, de cei care se lovesc zi de zi de dosarele de pensii.

Am majorat pensiile, iar acum avem 16 miliarde de lei deficit la pensii, mai ales după ce țara a fost în criză. Asta nu înseamnă că nu trebuie să cotninuăm să creștem veniturile mici. Noi am intrat în negocierile pentru coaliție cu o linie roșie de pachete sociale, care însemna intrarea sau nu, la guvernare. Și nu era din ambiție pesedistă. Ci pentru a-i ajuta pe cei cu cele mai mici venituri. Am avut negocierile pe pachetul social pe echipe tehnice, nu am ajuns la final cu negocierea, de aici a preluat Marcel Ciolacu și a finalizat.

Am lucrat în ultima perioadă la trei ordonanțe, din care două sunt aprobate”, a declarat Marius Budăi în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.

Sursa: Realitatea Din PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.