Ministerul Educației impune restricții în școli pentru prevenirea coronavirusului. Săptămâna „Școala altfel” se va ține tot în incinta școlilor

Ministerul Educației și Cercetării a transmis, luni seara, tuturor inspectoratelor școlare din țară să limiteze, să suspende și chiar să anuleze activitățile care implică deplasări în străinătate, având în vedere situația epidemiologică. Săptămâna „Școala altfel” se va ține tot în incinta școlilor, informează realitatea.net

Potrivit unui comunicat transmis luni seara, având în vedere creșterea numărului cazurilor de cazuri viroză și gripă în școli, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educației și Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care a solicitat limitarea, suspendarea sau chiar anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate.

„În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția de Sănătate Publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinația plecării, durata acesteia și numele persoanei/persoanelor care au efectuat deplasarea. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că persoana este clinic sănătoasă”, au transmis reprezentanții MEC.

De asemenea, se recomandă limitarea la maximum și chiar suspendarea organizării oricăror manifestări școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.