Ministerul Educației: Masca este obligatorie în timpul pregătirii pentru Bacalaureat și Evaluare Națională

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, miercuri, ordinul cu măsurile care trebuie luate în școli în perioada în care elevii vor merge în unități pentru pregătirea examenelor naționale.

Conform acestui ordin, atât profesorii cât și elevii vor purta măști în timpul derulării activităților.

Totodată, la intrarea în școli, personalului și elevilor le va fi măsurată temperatura, iar în cazul în care se va constata că starea de sănătate este precară nu li se va permite accesul în unitatea de învățământ.

În privința elevilor care locuiesc cu bunicii sau au părinți cu vârstă peste 65 de ani, părinții decid dacă pot lua parte la cursurile de pregătire.

De asemenea, elevii vor fi însoțiți de profesori de la intrarea în școală până în sala de clasă. La intrarea în școală vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție. Potrivit ordinului, purtarea măștii este obligatorie pe toată durata activităților, iar la plecare elevii vor primi o mască nouă.

În sălile de clasă, activitățile se vor desfășura cu cel mult 10 elevi care vor trebui să aibă o distanță de doi metri între ei.

Ordinul se găsește pe site-ul Ministerului Educației. Poate fi citit AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.