Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 111 noi contracte de finanțare

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 111 noi contracte de finanțare, depuse prin Valul Renovării și Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproape un miliard de lei. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 111 noi contracte de finanțare, depuse prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie Mediafax.

Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 81 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 904.513.715,72 de lei.

Astfel, prin Valul Renovării, au fost semnate 18 contracte, în valoare de 124.554.915,96 de lei, pe care autoritățile locale din șapte localități le-au depus pentru creșterea eficienței energetice a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unor instituții publice (unități de învățământ și sedii administrative).

Prin Fondul Local, au fost semnate 93 de contracte, în valoare totală de 779.958.799,76 de lei, depuse de 74 de autorități administrativ-teritoriale, pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor vehicule nepoluante, a unor puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, a unor sisteme inteligente de management urban/local, extinderea sistemelor de management integrat al traficului, instalarea unor sisteme de monitorizare video și a mobilierului urban inteligent, digitalizarea transportului public, implementarea unor soluții de parcare inteligentă de tipul park&ride, precum și realizarea unor piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare.

 

Sursa: Realitatea Din UDMR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.