Ministrul Muncii vrea în continuare renegocierea PNRR: „Procent de 9,4 din PIB pentru bugetul de pensii i-ar menţine săraci pe pensionarii români”

Ministrul Muncii – Marius Budăi este de părere că menţinerea unui procent de 9,4 din Produsul Intern Brut pentru bugetul de pensii, aşa cum România a negociat în PNRR, i-ar menţine „săraci” pe pensionarii români.

„Noi, când ne gândim la ce se întâmplă pe viitor, ne gândim să ridicăm nivelul de trai al cetăţenilor români sau cel puţin aşa trebuie să facă un guvern responsabil. Cum, dacă tu îţi asumi pentru 70 de ani de acum încolo – scrie în PNRR, şi nu am scris eu – acest procent de 9,4? Cu siguranţă trebuie să creştem PIB-ul, dar, atenţie, noi avem de rezolvat inechităţi.

Noi, PSD, am luat decizia în interiorul partidului să susţinem renegociere, am dus decizia în coaliţie, suntem tot mai hotărâţi şi în coaliţie nu avem decizie finală, dar suntem tot mai hotărâţi să discutăm. Am discutat în Guvern cu premierul şi premierul a agreat renegocierea.

Acum facem simulări şi sigur că rediscutăm. Nu cred că va fi peste 11,7. (…) De ce cineva să ne plafoneze pe noi la un procent pe care nu l-a justificat niciodată? Nu este Budăi sau PSD cel care şi-a pus în cap să se ia de procentul 9,4. Nu înţelegem de unde s-a ajuns la acest procent. Dumneavoastră ştiţi că Ministerul Muncii n-a înaintat către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene o adresă, o singur adresă măcar în care să fie trecut vreun procent? Nu 9,4. De ce se vrea ca cetăţenii români să fie săraci?!”, a afirmat Marius Budăi, marţi seară, la un post TV.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.