Negocieri Rusia – Ucraina, în Belarus

Liderii de la Moscova si Kiev s-au pus de ACORD în privința unor negocieri privind criza din regiune, potrivit Realitatea Plus. Întâlnirea ar urma să aibă loc în Belarus, așa cum a solicitat, inițial, Moscova.

Într-o convorbire telefonică, Zelenski și Lukașenko au convenit ca delegația ucraineană să se întâlnească cu rușii fără condiții, preliminare la granița ucraineano-belorusă, în zona râului Pripijat.

Liderul bielorus și-a asumat responsabilitatea pentru faptul că la momentul plecării, negocierilor și întoarcerii delegației ucrainene, toate avioanele, elicopterele și rachetele plasate pe teritoriul bielorus vor rămâne la sol.

STIREA INIȚIALĂ

„Rusia va aștepta răspunsul Ucrainei cu privire la desfășurarea negocierilor în orașul belarus Gomel până la ora 15:00, ora locală (12:00 GMT),” a anunțat consilierul prezidențial Vladimir Medinski, șeful delegației de negociere, potrivit EFE.

Răspunsul Kremlinului vine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelinski a afirmat că este deschis negocierilor, dar nu pe teritoriul Belarusului, stat considerat complice al Rusiei la organizarea și desfășurarea campaniei militare împotriva Ucrainei.

De altfel, chiar azi, este foarte posibil ca la Kiev să fie validat, prin referendum, si acordul care ar permite amplasarea de armament nuclear rusesc pe teritoriul bielorus.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.