Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău au efectuat patru percheziţii, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Aceştia au descins în locuinţe din municipiul Bacău şi din comunele Săucești și Blăgești, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de falsificare de monede străine, punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.
„În urma perchezițiilor au fost ridicate două imprimante, sume de bani, 15 telefoane mobile și alte mijloace de probă. Două persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, fiind dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore a acestora”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
Cei doi suspecţi reţinuţi au fost prezentaţi Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a dispus măsura arestării la domiciliu. La activităţi au participat şi jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.