Deși anul școlar a început deja, Inspectoratul Școlar face eforturi să acopere lipsurile de cadre didactice. Deși s-au organizat numeroase ședințe de repartizare, circa 60 de catedre nu au un ocupant. Este vorba de profesori de matematică, fizică, biologie, religie, sport, educație tehnologică, engleză, dar și de învățători, tot mai greu de găsit în special în mediul rural.
„Inspectoratul Școlar organizează astfel de ședințe de repartiție în fiecare luni. Unele cadre didactice au renunțat la post, altele au diverse motive. Lipsa lor este suplinită la ore”, a declarat prof. Oana Bărbuț, purtător de cuvânt al Inspectoratului.
Concediu medical, concediu de creștere a copilului sau de studii, renunțarea la repartiție, ocuparea unui post de conducere – toate aceste motive au fost invocate de cadrele didactice. Peste 100.000 de elevi din tot județul Bacău au început școala. Circa 15.300 dintre aceștia sunt înscriși în învățământul preșcolar, aproape 29.000 sunt în ciclul primar (5.300 în clasele pregătitoare), peste 23.700 în cel gimnazial, 17.500 sunt elevi de liceu, circa 450 vor învăța la postliceală, iar 1.300 la seral. La învățământul profesional vorbim despre aproape 3.400 de elevi, în învățământul special de circa 850 și în cel particular de aproximativ 3.000 de preșcolari și elevi.