Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de coronavirus va fi prezentat, astăzi, de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD), şi şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol.
Planul va fi prezentat într-o conferinţă de presă programată la ora 11:00. Specialiştii estimează că valul cinci, care se pare că a început deja în România, va fi dominat, în special, de varianta Omicron a Covid-19.
Până în prezent, în România, au fost confirmate oficial 38 de cazuri de infectare cu noua variantă a coronavirusului. 25 au fost confirmate până în data de 26 decembrie, după cum însuși INSP a anunțat în bilanțul săptămânal dat publicității ieri, pe 27 decembrie fiind anunţate alte 13 cazuri.
Potrivit datelor transmise până acum de autorităţi, unele dintre cazurile raportate nu au istoric de călătorie în zone în care Omicron a devenit varianta dominantă, ceea ce susţine variante transmiterii comunitare în România.
Astfel, din cele 25 de cazuri la care face referire INSP, 76% (19 cazuri) au avut istoric de călătorie în: Africa de Sud (7), Nigeria (3), Marea Britanie (4), Belgia (1), Olanda (1), RD Congo (1), Spania (1), Tanzania (1). Două cazuri au avut legătură epidemiologică cu caz COVID-19, din care unul confirmat cu varianta Omicron. De asemenea, două cazuri nu au nicio legătură epidemiologică menţionată, iar alte două cazuri nu au răspuns apelului telefonic de la DSP.
Situația cu care ne vom confruntat în perioada imediat următoare nu pare să fie deloc roză. Din contră, un medic de familie din Sibiu a postat, marți seară, un mesaj pe o rețea de socializare, în care avertizează că valul cinci – Omicron – a lovit România. În plus, acesta atrăgea atenția asupra faptului că încă nu suntem pregătiți de această perioadă grea.
„Gata, a venit, în câteva săptămâni nici nu o să știm cum ne cheamă. Va fi haos. Pregătiți nu suntem. Măsuri nu suntem în stare să luăm. Singurul lucru pe care îl știm este să urlăm în numele libertății”, a scris, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard din Sibiu.