Ploile torențiale și vijeliile au făcut prăpăd în țară

În județul Suceava, o furtună apocaliptică a inundat străzile, iar mai mulți copaci au fost trântiți la pământ. Oamenii sunt disperați după ce acoperișurile au fost smulse de rafalele de vânt, iar mașinile le-au fost distruse. La Botoșani, pompierii au intervenit pentru a scoate apa din casele inundate. Iar în Capitală, pompierii au fost chemați în disperare de șoferii care și-au găsit mașinile distruse de copacii prăbușiți. 

În județul Suceava, furtuna extremă a făcut prăpăd în doar câteva minute. Grindina a distrus culturile oamenilor. Mai multe localități s-au fost sub cod roșu de vijelii.

 
 

Nici trenurile nu au mai circulat după ce liniile de cale ferată au fost complet inundate. Circulația feroviară a fost oprită temporar între stațiile Suceava și Văratec.

Mai multe străzi au fost invadate de șuvoaie. A nevoie de intervenția pompierilor pentru a scoate apa din gospodării. Și un bazar din centrul orașului unde s-au făcut investiții de peste 20 de milioane de euro a fost inundat în câteva minute.

 
 

Și în județul Olt pompierii au fost chemați în disperare după ce acoperișurile au fost smulse de rafalele de vânt.

În Capitală, furtuna a rupt mai mulți copaci din Sectorul 1. Zeci de pompieri au intervenit după ce mai multe mașini au fost distruse de arborii rupți de vijelii. 

 
 

UPDATE ISU miercuri, ora 6:40 – Actualizare intervenții cod meteo ora 06:00: ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului portocaliu, până la ora 06:00, pompierii ISU B-IF au gestionat alte 7 intervenții în București și județul Ilfov, după cum urmează:
– 4 copaci căzuți;
– 3 incendii la cabluri electrice.

Au fost avariate 2 autoturisme.

UPDATE ISU marți, ora 23:30 – Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului portocaliu, până la ora 23:30, pompierii ISU B-IF au gestionat 79 de intervenții în București și județul Ilfov, după cum urmează:
– 67 de copaci căzuți;
– 2 inundații;
– 7 pericole de cădere (schelă, elemente de constructie, antena, etc.);
– 3 incendii la cabluri electrice.

Două persoane au fost afectate (o persoană a acuzat durere de umăr, după ce a fost lovită de o creangă în cădere, a doua persoană se afla în auto peste care a căzut un copac – speriată, fără a fi transportată la spital). 

Au fost avariate în total 38 de autoturisme și o motocicletă.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.