Prim ministrul Viorica Dăncilă este așteptată mâine să efectueze o vizită în județul Bacău. Premierul s-a aflat ieri la Suceava și astăzi la Vaslui pentru a verifica mai multe obiective publice construite, extinse sau reabilitate din fonduri guvernamentale și europene.”Este posibil. Încă nu avem o confirmare oficială. Acest lucru îl vom afla abia mâine dimineață, când vom afla și programul eventualei vizite”, a declarat pentru realitateadebacau.net subprefectul Valentin Ivancea. Premierul Dăncilă s-a aflat pentru prima oară în Bacău exact în urmă cu un an, pe 21 mai, când împreună cu comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a vizitat mai multe obiective de investiţii din județ.