Update. Premierul Viorica Dăncilă a fost în Slănic Moldova, afectată de inundații.

Premierul Viorica Dăncilă a vizitat astăzi zonele cele mai afectate de ploile și inundațiile de zilele trecute.

În județul Bacău, aceasta a vizitat localitatea Slănic Moldova, unde sute de gospodării au fost inundate și drumurile s-au rupt în două rânduri, acum două săptămâni și zilele trecute.

„Aștept evaluările pagubelor din partea dumneavoastră și o soluție pentru ca oamenii care locuiesc în zonele inundate să fie mutate pe un alt teren pentru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple. Oamenii trebuie ajutați. Vom debloca și ajutor în materiale de construcții”, a declarat Viorica Dăncilă.

În vizita sa, premierul a fost însoțit de ministrul de Interne, Carmen Dan, al Transporturilor, Lucian Șova și de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Statul va sprijini sinistrații

În şedinţa de Guvern de joi va fi aprobat proiectul prin care va fi oferit un ajutor financiar familiilor din zonele afectate de inundaţii. Totodată, premierul a adăugat că a discutat cu comisarul european Corina Cretu despre posibilitatea activării mecanismului Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene în cazul României, pentru a-i ajuta pe oamenii din zonele afectate cu alimente şi cu repararea gospodăriilor distruse de ape.

Publicată de Guvernul României pe Luni, 2 Iulie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.