Președintele Parlamentului European a murit

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a încetat din viaţă, marţi, la ora 01:15, la vârsta de 65 de ani. Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”.

Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.

După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”, aminteşte EFE.

Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice. În urma acestui anunţ, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.

Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit, scrie agerpres.ro. În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa). 

Sursa: Realitatea de Diaspora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.