Rugby: Lot de 28 de jucători pentru turneul naţionalei României în America de Nord

Stafful tehnic al naţionalei de rugby a României a deplasat un lot de 28 de jucători pentru meciurile-test cu SUA şi Canada din America de Nord.

După o săptămână de pregătire în Franţa, naţionala României a ajuns duminică, la Chicago unde va disputa primul meci din Summer Tour, cel cu SUA, pe 5 iulie. ”Stejarii” se vor deplasa apoi la Ottawa, unde, pe 12 iulie, vor întâlni Canada.

În urma antrenamentului comun cu echipa Franţei, la Marcoussis şi a pregătirii la Soustons, la Centre Sportif Isle Verte, dar şi a unor accidentări apărute, stafful tehnic a selecţionat 28 de jucători care să facă deplasarea în America de Nord.

„Meciul şcoală cu Franţa ne-a ajutat mult, pentru că ne-am focusat pe planul tehnic de joc, am învăţat foarte multe lucruri, pentru că atunci când joci cu o echipă puternică, trebuie să te ridici la nivelul ei. Dorim să câştigăm meciul cu SUA, de aceea am şi făcut acest cantonament în Franţa, la fel, ne-am propus o victorie şi cu Canada. Vrem să venim în ţară cu două victorii. Este o perioadă grea de pregătire, acest cantonament commando ne-a pus în faţa unor lucruri pe care majoritatea dintre noi le-am le-am făcut în premieră, cum a fost surfing. Ne ajută pentru a ne pregăti fizic şi contează pentru coeziunea grupului, ne uneşte colectivul.”, a declarat Alin Conache.

Lotul României pentru meciurile cu SUA şi Canada:

Linia I – pilieri: Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), Alexandru Savin (CS Rapid), Cosmin Gabriel Manole (CS Dinamo), Vasile Bălan (CSA Steaua), Dragoş Alexandru Mihai (CS Rapid);

Linia I – taloneri: Ştefan Buruiană (Castres Olympique), Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), George Emanuel Ilincuţa (CSA Steaua);

Linia a II-a: Andrei Mahu (Massy), Yanis Horvat (SC Albi), Ştefan Răzvan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Marius Iftimiciuc (Caracassonne);

Linia a III-a: Vlad Ionel Neculau (SCM USV Timişoara), Dragoş Ser (SCM USV Timişoara), Kamil Sobota (CS Dinamo), Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Mijlocaşi la grămadă: Alin Conache (CSA Steaua), Gabriel Vasile Rupanu (SCM USV Timişoara);

Mijlocaşi la deschidere: Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), Daniel Plai (SCM USV Timişoara);

Aripi: Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), Ovidiu Cristian Neagu (CS Dinamo), Corrado Romeo Steţco (SCM USV Timişoara);

Centri: Paul Mihai Graure (CS Dinamo), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Fonovai Tangimana (CS Rapid);

Fundaşi: Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).

Antrenor principal: David Gerard.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.