Salariul minim CREȘTE la 3700 de lei pe lună de la 1 iulie

Cea mai aşteptată decizie pe care Guvernul o ia este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie, a anunțat, joi, premierul Marcel Ciolacu, în debutul ședinței Executivului de la Palatul Victoria.

Şeful Guvernului a mai spus că a aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate, astfel că angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună. ”Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajaţi din România”, a declarat Ciolacu în şedinţa de Guvern. Premierul a precizat că, ”de asemenea, la solicitarea mediului de afaceri, a aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate”. ”Practic, angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună”, a arătat premierul.

Şeful Executivului a mai afirmat că, astfel, Guvernul face un pas important pentru a ne apropia de nivelul cerut de Directiva privind salariul minim european.

Salariul minim european, praf în ochi! Majorarea nu acoperă explozia prețurilor. În ce state UE se câștigă cel mai bine

”Ministerul Muncii şi partenerii sociali lucrează deja la mecanismul care va introduce salariul minim european în România până în noiembrie. Formula stabilită va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii”, a completat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.