Sărbătoare importantă în data de 17 ianuarie în calendarul ortodox din țara noastră.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin şi Rim
Greco-catolice
Sf. cuv. Eftimie cel Mare
Romano-catolice
Ss. Fabian, pp. m.; Sebastian, m.
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 20 ianuarie.
Cuviosul Eftimie cel Mare s-a născut în vremea împăratului Graţian (375-383), în Melitene (Armenia Mică). Părinţii Sfântului Eftimie, Pavel şi Dionisia, erau creştini, iubitori de Dumnezeu, de neam mare şi bogaţi.
Sfântul Eftimie a fost singurul copil pe care l-au avut după multă vreme şi după multă rugăciune.
„Deşi, fericita Dionisia a trăit destui ani împreună cu bărbatul ei, dar fiind stearpă, nu năştea. Pentru aceea, în mare mâhnire petrecând amândoi, multă vreme s-au nevoit, rugându-se lui Dumnezeu să li se dăruiască fiu”. (Vieţile Sfinţilor)
A avut parte de o educaţie creştină desăvârşită şi, trecând prin toate treptele bisericeşti, a fost hirotonit preot al biserici din Melitene. După aceea, a fost numit exarh al mănăstirilor din jurul cetăţii. A fost însărcinat cu această ascultare pentru că din copilărie era iubitor al vieţii monahale.
Pentru că dorea o viaţă de linişte a plecat însă în cele din urmă la Locurile Sfinte. Din Ierusalim a mers apoi la purtătorii de Dumnezeu părinţi, care vieţuiau în pustie, aşezându-se în cele din urmă într-o chilie din apropierea lavrei Sfântului Hariton din Faran, la câţiva kilometri de Ierusalim. Acolo a trăit cinci ani.
După această perioadă, s-a retras pentru linişte în diferite locuri. În jurul său s-au adunat mulţi fraţi şi intenţiona, datorită numărului mare de ucenici care veniseră, să înfiinţeze o lavră după modelul celei din Faran (de tip idioritmic). Locul era însă abrupt, iar părinţii nu puteau să vină noaptea la biserică, astfel a întemeiat o mănăstire cu viaţă de obşte (monahism cenobitic).
Monahii vieţuitori într-un aşezământ cenobitic locuiesc în chilii separate, nu au avere personală, se roagă împreună, muncesc împreună, mănâncă împreună la trapeză şi fac ascultare, supunându-se stareţului (stareţei) sau egumenului (egumenei) mănăstirii.
Sfântul Eftimie a fost un mare apărător al dreptei credinţe, împotriva ereziilor lui Nestorie şi Eutihie, condamnate de sinoadele ecumenice III (Efes, 431) şi IV (Calcedon, 451). A reuşit să o aducă din nou la ortodoxie pe împărăteasa Evdochia, soţia lui Teodosie al II-lea (408-450), care era de partea ereziei monofizite (susţinută de Eutihie).
A murit la vârsta de 97 de ani, în timpul împăratului Leon I Tracul (457-474), lăsând în urma sa mulţime de ucenici. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)