Şase tineri voluntari, felicitaţi de prefectul judeţului

Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa, a felicitat şase tineri băcăuani care, duminică, au acționat voluntar, pentru întărirea malurilor râului Siret, în zona Holt, localitatea din care ei sunt. „Am întâlnit acești copii minunați, alături de jandarmi, alături de pompieri și polițiști, punând nisip în saci, fiind voluntari, din proprie inițiativă. Consider că dumnealor sunt o lecție de viață, dacă pot spune așa, pentru noi toți și chiar sunt copleșită de emoții. Pentru simțul civic de care au dat dovadă, Instituția Prefectului – județul Bacău, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, îi felicită, cu atât mai mult cu cât unul din acești tineri împlinea chiar în acea zi 18 ani”, a spus prefectul judeţului. Petru Ștefănel Crețu, Neculai Mihăiță Crețu, Iulian Claudiu Crețu, Bogdan Ionuț Mărăndoiu, Dragoș Adrian Lungu şi Gheorghe Gabriel Vîntu nu s-au sfiit să pună mâna pe lopată şi să ajute la umplerea sacilor cu nisip pentru înălţarea digului. Apele Siretului ameninţau să iasă din matcă şi pentru gestul lor au fost recompensaţi. Ei au primit câte o diplomă pentru maturitatea și dăruirea cu care au înțeles să își ajute comunitatea în momentele de cumpănă, fotografii oferite de prefect, pentru a-și aminti peste ani cum au acționat împreună cu militarii la protejarea cetățenilor, mici daruri din partea şefilor structurilor MAI, dar şi un tort pentru adolescentul care şi-a sărbătorit majoratul la lopată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.