Guvernul se întruneşte, astăzi, în şedinţa săptămânală, pe agenda de lucru figurând și proiectul de ordonanță de urgență pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare de Societatea Naţionalăde Închideri Mine Valea Jiului S.A. şi Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. în perioada 2019-2024. Totodată, pe ordinea de zi se află şi un proiect de hotărâre privind eliberări/ numiri de prefecţi şi/ sau subprefecţi.
Realitatea de Bacău vă prezintă proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 13 noiembrie 2019:
PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare de Societatea Naţionalăde Închideri Mine Valea Jiului S.A. şi Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. în perioada 2019-2024;
INFORMARE privind stadiul elaborării şi avizării actelor normative privind activitatea ministerelor;
INFORMARE privind activităţile derulate la nivelul MAI, în contextul desfăşurării procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României-Turul I (10 noiembrie 2019);
PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr.746/2019 privind numirea unui consul general;
PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr.565/2019 privind rechemarea şi numirea unui consul general;
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi;
La această oră, nu se știe dacă printre prefecții/subprefecții ce vor fi eliberați azi din funcție se află și prefectul de Bacău, Valentin Ivancea, sau subprefectul Paul Claudiu Cotîrleț.