Ședință decisivă – Încep negocierile PNL – PSD – UDMR pe programul de guvernare – Programul zilei

Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR pe programul de guvernare încep, miercuri, cu partea economică şi socială, anunță Realitatea.net.

De la ora 10,00, ar urma să aibă loc negocierile pe capitolul Economie-finanţe, de la ora 12,00 – pe Justiţie, de la ora 14,00 – pe Apărare, Externe şi Interne, de la ora 15,00 – pe Dezvoltare, Fonduri europene şi Transporturi, de la ora 16,00 – pe Agricultură şi Mediu, iar de la ora 17,00 pe Energie.

Joi, discuţiile vor continua cu celelalte domenii, între care Muncă, Sănătate şi Educaţie.

Negocierile ar urma să aibă loc la Vila Lac.

Reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale au avut, marţi, la Parlament, primele consultări oficiale pentru formarea unui nou Guvern.

„A fost o primă discuţie în format alături de PSD, UDMR şi minorităţi şi am discutat despre un calendar în care vom discuta despre programul de guvernare. Mâine vom începe cu punctele importante pe partea economică şi socială şi, după aceea, mergem mai departe”, a afirmat preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, la finalul întâlnirii.

Potrivit lui Cîţu, taxele nu vor fi majorate în perioada următoare.

„Discuţiile pe programul de guvernare încep mâine. Dar, de principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi şi, aici, lăsând la o parte cota unică sau alt tip de impozitare, nu vom creşte taxe în perioada următoare. Este ceea ce noi susţinem”, a spus liderul PNL. „În acest moment, am spus foarte clar că nu vrem să creştem taxe. Niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va putea să fie trecut”, a arătat Florin Cîţu.

El a spus însă că există o discuţie cu privire la majorarea numărului de ministere, la cel mult 20, în viitorul Guvern. „Nu am discutat despre ministere sau despre funcţia de premier. Am discutat despre programul de guvernare şi un calendar pentru zilele următoare. Încercăm să avem cât mai repede un Guvern stabil. (…) Este o discuţie pentru extinderea numărului de ministere (…) până la maxim 20”, a afirmat Cîţu.

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a spus că viitorul program de guvernare ar trebui să conţină şi măsuri pe termen scurt şi mediu pentru creşterea nivelului de trai.

„Am vorbit foarte mult pe structurarea programului de guvernare, vom începe mâine discuţiile pe fiecare capitol în parte. Din punctul nostru de vedere, programul de guvernare ar trebui cumva conceput cu măsuri pe termen scurt şi cu măsuri pe termen mediu (…) pentru creşterea nivelului de trai până în martie şi depăşirea iernii, fiindcă toţi românii sunt afectaţi de criza energetică şi de pandemie şi, pe urmă, restul de program de guvernare până la finele anului 2024”, a explicat Ciolacu.

Întrebat cum se va poziţiona PSD în privinţa Legilor Justiţiei şi a desfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, Ciolacu a spus: „Haideţi să lăsăm specialiştii pe Justiţie să se pronunţe. (…) Am văzut cum a funcţionat Justiţia fără SIIJ şi vedem cum funcţionează Justiţia în acest moment cu SIIJ. Bine ar fi să găsim soluţiile să o facem şi mai funcţională”.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat speranţa că, pe data de 18 noiembrie, noul Guvern va fi învestit de Parlament şi se poate merge înainte pentru următorii trei ani.

„Am propus un calendar pentru a ajunge în Parlament, în cazul în care ne vom înţelege. Noi credem că pe 17 – 18 noiembrie se poate da un vot – prima dată audieri în comisii pe 17 noiembrie şi pe 18 vot în Parlament. Am format echipele pentru negocierea Guvernului, pe capitole, am format o echipă pentru a discuta cadrul de funcţionare a coaliţiei – acordul politic – şi ne apucăm de discutat fiecare propoziţie, fiecare capitol. Eu sper că pe 18 noiembrie vom avea Guvern votat în Parlament şi se poate merge înainte pentru următorii trei ani. (…) Mâine dimineaţă încep discuţiile pe programul de guvernare, pe fiecare capitol separat”, a declarat liderul UDMR.

El a adăugat că nu s-a stabilit deocamdată care formaţiune va da premierul.

„Acest lucru încă nu a fost stabilit, rămâne în discuţie şi, sigur, în momentul în care noi reuşim să ne înţelegem pe program şi pe acordul politic, se poate ajunge şi la funcţia de prim-ministru. Am început discuţiile pe ministere, eu sunt convins că vom găsi o soluţie care va include atât principiile legate de cifre, de matematică, cât şi principiul politic, pentru că aici vorbim, dincolo de cifre, dincolo de matematică, de ceva mai consistent. Acest lucru înseamnă că vrem să mergem cu un program consistent, inclusiv reforma statului prin revizuirea Constituţiei, altfel, sigur, se poate guverna cu 55 – 56%, când vorbim de o majoritate atât de largă trebuie să ai şi un deziderat foarte ambiţios, dincolo de problemele urgente legate de pandemie, legate de inflaţie, de preţul energiei, legate de investiţii care trebuie să fie în acest moment prioritatea numărul unu”, a explicat Kelemen Hunor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.