Starea lui Kate Middleton se înrăutățește. Prințesa a fost diagnosticată cu o încă o afecțiune

Veștile nu sunt deloc bune despre starea de sănătate a lui Kate Middleton. 

Conform apropiaților familiei regale, prințesa de Wales a primit încă un diagnostic crunt din partea medicilor, iar starea ei psihică nu este una deloc bună.

Familia regală britanică trece prin cele mai grele momente în această perioadă după ce regele Charles și Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. Dacă în trecut în familia regală au mai existat conflicte în ceea ce privește banii, infidelități sau alte probleme, de această dată este vorba despre boli grave, iar viitorul monarhiei britanice se află într-un moment de incertitudine.

Potrivit unor surse apropiate familiei regale britanice,  Kate Middleton se confruntă cu o „anxietate intensă”, provocată atât de boala de care suferă, dar și de faptul că va trebuie să își asume un rol mult mai important în monarhie, după ce regele Charles a fost diagnosticat cu cancer.

De când și-a anunțat public diagnosticul de cancer în februarie, monarhul în vârstă de 75 de ani a fost nevoit să își reducă semnificativ programul regal și și-a asumat mai puține angajamente publice, ceea ce a dus la o redistribuire a responsabilităților între membrii familiei sale și a generat speculații cu privire la o eventuală succesiune la tron.

„Vestea cancerului regelui Charles le-a dat o stare de anxietate profundă prințului William și lui Kate în ceea ce privește perspectiva urcării lor pe tron”, a declarat pentru Mirror Tina Brown, fost editor al Vanity Fair. „Perspectiva aceasta, mi s-a spus, le provoacă o anxietate intensă”, a adăugat ea.

Pentru Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, ideea de a deveni regină alături de William adaugă o povară în plus la situația ei. Se așteaptă ca ea să își asume un număr mai mare de angajamente oficiale și o presiune constantă asupra rolului ei în monarhie, ceea ce se adaugă la anxietatea ei cu privire la viitor.

Sursa: Tabu.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.