Staţia de transformare a energiei din Tg. Ocna, Bacău, grav afectată de inundaţii, a fost repusă în funcţiune

Staţia de transformare a e energiei Târgu Ocna, din județul Bacău, a fost repusă sub tensiune în această săptămână, după ce a fost afectată de inundaţiile devastatoare de la sfârşitul lunii iunie. Astfel, alimentarea cu energie a celor 13.000 de consumatori din zona Tg. Ocna- Slănic Moldova a fost securizată, neexistând riscul întreruperii distribuţiei energiei pe perioade mai lungi de timp.

Echipe ale companiei Delgaz Grid au lucrat zilnic, timp de 10-14 ore pe zi,17 zile consecutiv pentru remedierea avariilor cauzate de viitura de pe râul Trotuş. Au fost implicaţi electricieni şi ingineri din toate judeţele din Moldova, iar un sprijin important în lucrările de curăţare a staţiei şi evacuare a apei a venit şi din partea angajaţilor din domeniul gazelor naturale, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi a Primăriei Tg. Ocna.

Au fost îndepărtate zeci de tone de mâl, aluviuni şi resturi aduse de râul Trotuş şi, totodată, au fost curăţate şi verificate mii de contacte electrice, sute de echipamente de automatizare şi acţionare electrică, fiind necesară înlocuirea tuturor celor care au fost afectate de pătrunderea apei. „A fost o muncă contra cronometru, cu multiple provocări, dar am reuşit să refacem acest obiectiv energetic. Profesionalismul colegilor noştri a făcut echipă bună cu implicarea şi dedicarea autorităţilor locale şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.” a declarat Csulak Ferenc, directorul general Delgaz Grid

Revărsarea râului Trotuş şi inundarea staţiei Tg. Ocna au cauzat avarii de amploare, iar dată fiind durata de indisponibilitate a staţiei, la nivelul companiei sunt analizate mai multe soluţii pentru prevenirea apariţiei unor evenimente similare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.