A condus sub influenţa alcoolului un autoturism cu numere false şi fără a deţine permis de conducere
A condus sub influenţa alcoolului un autoturism cu numere false şi fără a deţine permis de conducere
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului
La data de 30 august a.c., în jurul orei 13.00, poliţiştii din Moineşti au oprit, pentru control, un tânăr de 24 ani, din oraşul Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Moineşti.
Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată poliţiştii au stabilit că tânărul de 24 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus avea plăcuţele cu numărul de înmatriculare aparţinând unui alt autoturism.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără permis de conducere şi cu număr fals de înmatriculare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














