A furat o roată de rezervă, cric şi stingător auto

A furat o roată de rezervă, cric şi stingător auto
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Miercuri, 22 iulie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat de 36 ani, din Bacău, cu privire la faptul că a surprins un tânăr în timp ce încerca să sustragă bunuri din interiorul autoturismului său, ce se afla parcat pe strada Vântului, din Bacău.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat, lângă autoturismul în cauză, un tânăr de 17 ani, din comuna Filipeni, iar bunurile sustrase din portbagaj, respectiv roata de rezervă, un cric auto şi cheia fixă manuală pentru roţi, au fost găsite în interiorul maşinii.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt.
Poliţiştii au extins cercetările iar în urma derulării acestora a rezultat că tânărul în cauză, în noaptea de 20 spre 21 iulie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri şi dintr-un autoturism parcat pe strada Vadu Bistriţei, respectiv o roată de rezervă, un cric şi stingătorul auto.
Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 40%.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














