Adolescent TÂLHĂRIT de doi minori pe stradă
Un adolescent de 18 ani, din municipiul Bacău, a fost tâlhărit, într-una din serile trecute, pe o stradă din oraş, de doi minori. Acesta se îndrepta către casă, când la un moment dat i-au ieşit în cale un minor de 16 ani şi un altul de 15 ani, care prin violenţă i-au sustras telefonul mobil. Victima a depus plângere la Poliţie, iar suspecţii au fost prinşi. Cel de 16 ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior „ambii bănuiţi au fost prezentaţi instanţei, care a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, spun poliţiştii. Aceştia sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată. Prejudiciul a fost recuperat.Pentru a nu deveni victima unei tâlhării, poliţiştii le recomandă băcăuanilor să evite deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului şi cereţi ajutorul primului poliţist pe care-l întâlniţi. Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare: lănţişoare, brăţări, telefoane.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











