Actualitate· 4 min citire

Alertă în învățământul dual din Bihor: peste 12.000 de elevi de clasa a IX-a rămân fără bursă

Învățământ dual Bihor

Învățământ dual Bihor

Publicat2 sept. 2026, 11:02
Sursărealitatea.net

Președintele Federației Patronale 'Dualis' și al Asociației Firmelor Bihorene (AFB), Dan Octavian, a declarat marți, pentru AGERPRES, că solicită o modificare legislativă, urgentă, pentru ca și elevii de liceu din sistemul dual să primească burse tehnologice.

Potrivit acestuia, 12.368 de elevi care intră în clasa a IX-a la liceele tehnologice duale în anul școlar 2026-2027 riscă să rămână fără bursă tehnologică, ca urmare a unei necorelări legislative apărute odată cu reforma traseelor de formare profesională.

Federația Patronală pentru Învățământ Dual și Inovare pentru Sustenabilitate 'Dualis' cere Parlamentului modificarea urgentă a Legii învățământului preuniversitar, completarea articolului 108 din legea nr, 198/2023, astfel încât bursa să fie acordată și elevilor din învățământul liceal tehnologic dual.

Măsura nu ar presupune o cheltuială bugetară nouă, ci continuarea unui sprijin financiar existent, în condițiile în care fondurile pentru burse se reduc pe măsură ce învățământul profesional de masă este lichidat.

'Începând din acest an școlar, elevii din clasa a IX-a nu vor mai primi burse tehnologice din cauza unei modificări parțiale a legii care a asimilat școala profesională cu liceul fără a modifica și prevederile care stabileau burse inițial pentru școala profesională și acum ar trebui să prevadă pentru elevii de la liceu care parcurg traseul dual.

Practic, de luni, când începe școala și vor începe semnarea contractelor de practică cu companiile, elevii din clasa a IX-a nu vor mai beneficia de niciun fel de sprijin față de colegii lor din clasa X-a și a XI-a, care vor primi în continuare burse pentru că ei sunt încă pe sistemul vechi de școală profesională de 3 ani.

Urgența este maximă pentru că, practic, în cursul lunii septembrie trebuie să avem o modificare a legii învățământului și în norme metodologice de aplicare, care să permită încheierea contractelor de școlarizare și parteneriatelor de practică cu burse și nu fără burse', a declarat marți, pentru AGERPRES, Dan Octavian.

Începând din acest an școlar, nivelul 3 de calificare, asociat până acum învățământului profesional, este integrat în liceul tehnologic, iar învățământul profesional de masă intră în lichidare. În schimb, legislația acordă în prezent bursa tehnologică doar elevilor din învățământul profesional. Astfel, elevii de clasa a IX-a care aleg traseul liceal tehnologic dual nu mai beneficiază de sprijinul financiar pe care l-ar fi primit dacă ar fi urmat vechiul sistem.

'Din cauza unei modificări parțiale a legii, elevii din clasa a IX-a nu vor mai primi bursă tehnologică, fără să fi fost modificate și prevederile care stabileau acest sprijin pentru școala profesională', a spus Dan Octavian.

El a adăugat că situația creează o diferență între generații: elevii din clasele a X-a și a XI-a, care se află încă în vechiul sistem de învățământ profesional de trei ani, vor primi în continuare burse, în timp ce cei care încep clasa a IX-a pe noul traseu dual nu vor beneficia de sprijin public.

Federația avertizează că problema trebuie rezolvată în luna septembrie, întrucât elevii încep să semneze contractele de pregătire practică și de școlarizare cu operatorii economici.

'Urgența este maximă. În cursul lunii septembrie trebuie modificată legea și apoi normele metodologice, astfel încât contractele de școlarizare și cele de practică să poată fi încheiate cu burse, nu fără burse', a mai afirmat Dan Octavian.

Reprezentantul 'Dualis' avertizează că eliminarea sprijinului financiar poate afecta inclusiv eforturile de reducere a abandonului școlar. Datele INS analizate de federație arată că abandonul în învățământul liceal tehnologic a scăzut de la 5,4% în 2015 la 1,6% în 2024, în perioada în care au existat programe de sprijin financiar pentru elevi.

'În ultimul deceniu, abandonul școlar a fost combătut în principal prin învățământul dual și prin beneficiile financiare oferite de companii și de stat. Acestea au stimulat copiii, inclusiv pe cei din zone defavorizate, să continue școala. În lipsa acestor stimulente, ne vom întoarce la un abandon școlar ridicat', a susținut Dan Octavian.

Conform federației, efectele s-ar putea resimți și în rândul companiilor, care depind de formarea profesională realizată în parteneriat cu școlile.

'Pentru companii vom fi din nou puși în situația să aducem extracomunitari din zona Asiei, pentru că nu vom mai avea soluții alternative livrate de sistemul de învățământ', a avertizat Dan Octavian.

Un alt efect semnalat de federație vizează bursele acordate de companii. Legislația prevede că operatorii economici pot acorda elevilor o bursă cel puțin la nivelul celei provenite din fonduri publice. În lipsa bursei de stat, dispare însă și reperul financiar folosit în relația dintre companii și elevi.

'Reperul public este, de multe ori, argumentul decisiv în discuția internă a unei firme care decide dacă intră sau nu într-un parteneriat de practică. Când statul se retrage, nu rămâne doar un gol de finanțare - se slăbește însuși mecanismul prin care mediul privat cofinanțează formarea profesională', a conchis Dan Octavian.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate