Avertizare de tsunami, după ce un cutremur puternic s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei

Avertizare tsunami
Un cutremur cu magnitudinea de moment 7,4 a lovit joi Marea Molucelor de Nord, în largul coastei oraşului Ternate, din Indonezia, a anunţat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), evenimentul declanşând o avertizare de tsunami pentru ţările vecine.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35 km, la ora locală 7:48 (1:48, ora României), potrivit datelor actualizate furnizate de USGS.
Iniţial, magnitudinea seismului a fost estimată la 7,8, iar adâncimea la 10 km, dar datele au fost ulterior revizuite. Sistemul american de avertizare de tsunami a anunţat că sunt posibile valuri periculoase pe o rază de 1.000 km de epicentru, de-a lungul coastelor Indoneziei, Filipinelor şi Malaeziei.
Epicentrul cutremurului s-a situat la aproximativ 120 km de oraşul Ternate, din provincia Maluku de Nord a Indoneziei, care are o populaţie de peste 205.000 de locuitori.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:01 - Cod galben de inundații în zece județe. Hidrologii avertizează asupra creșterilor de debite
- 17:55 - Alertă alimentară în România! Un produs care conține o toxină periculoasă, retras de la raft
- 17:26 - Accident grav în Vaslui: Șase oameni, printre care trei copii, au ajuns la spital după ce o mașină s-a izbit violent de un cap de pod
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














