Centura Bacăului trece prin 1.500 de proprietăți. Exproprierile au fost făcute

52913829_638223433284236_2399870799784706048_o
Astăzi, subprefectul județului Bacău, Valentin Ivancea, s-a întâlnit cu membrii grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului eliberării avizelor/autorizațiilor și a activităților necesare executării lucrărilor pentru„Construcția variantei de ocolire Bacău". Scopul ședinței a fost de a analiza, împreună cu primarii unităților administrativ teritoriale de pe tronsonul expropiat, modul de soluționare a problemelor pentru evitarea unor situații generatoare de disconfort pentru cetățeni. Mai ales că, sunt peste 1.500 de proprietari afectați de construirea acestei centuri. “În anul 2013, a fost declanșată procedura de expropriere. În data de 27.01.2014, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a emis decizia de expropriere nr. 73 prin care au fost expropriați 1.564 de proprietari de terenuri/case, cu o suprafață de 1.667.499 mp în valoare de cca 7,5 mil lei, astfel că terenurile din tronsonul pentru realizarea Centurii Bacăului sunt în proprietatea statului”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Bacău. Astăzi, au fost identificate câteva priorități. În primul rând, primarii din localități prin care va trece centura au obligația să anunțe cetățenii care au avut terenuri agricole expropriate să nu le mai cultive.Constructorul trebuie să dispună măsurile necesare astfel încât să nu afecteze drumurile comunale și agricole ale unităților administrativ-teritoriale, cât și, potrivit proiectului, să fie permis accesul la proprietățile agricole, după finalizarea construcției variantei ocolitoare. Unitățile administrativ-teritoriale trebuie să urgenteze întocmirea planurilor parcelare, astfel încât să poată fi identificați toți proprietarii de terenuri din tronsonul expropriat și actualizată evaluarea imobilelor care vor fi afectate de construcția șoselei de centură, pentru finalizarea documentației în vederea promovării către Guvern a unui proiect de hotărâre pentru modificarea H.G. nr. 620/2013.Subprefectul județului Valentin Ivancea a stabilit că, în perioada imediat următoare, vor avea loc întâlniri distincte cu primarii fiecărei unități administrativ teritoriale, împreună cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și ai firmei care întocmește documentațiile cadastrale, în vederea identificării soluțiilor tehnice punctuale pentru finalizarea planurilor parcelare.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










