COD PORTOCALIU DE AVERSE, GRINDINĂ ȘI VÂNT PUTERNIC ÎN ZONE DIN ȘAPTE JUDEȚE, DUMINICĂ

COD PORTOCALIU DE AVERSE, GRINDINĂ ȘI VÂNT PUTERNIC ÎN ZONE DIN ȘAPTE JUDEȚE, DUMINICĂ
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de averse, grindină și vânt puternic în zone din șapte județe situate în Transilvania și Moldova, valabilă pe parcusul zilei de duminică.
Potrivit meteorologilor, duminică, între orele 14:00 - 21:00, în județele Caraș Severin, Hunedoara, precum și în zona montană a județelor Cluj, Alba, Suceava, Neamț și Harghita vor fi averse însemnate cantitativ, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse intensificări puternice ale vântului (rafale de 70 - 90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni (3 - 5 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40 - 50 litri/mp și izolat de peste 60 litri/mp.
De asemenea, între orele 12:00 și 21:00, va în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică în Transilvania, Maramureș, Banat, nord-vestul Moldovei, precum și la munte. În aceste zone se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 - 70 km/h) și pe arii restrânse grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 - 3 cm). În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 - 30 litri/mp și izolat de peste 40 - 50 litri/mp.
Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în Crișana și în zona subcarpatică a Olteniei și Munteniei.
AGERPRES
Citește și:
- 11:58 - Iranul refuză „masa predării” a lui Donald Trump: „Avem noi cărți pe câmpul de luptă”
- 11:54 - România, lovită de o răcire bruscă: sunt anunțate ploi și lapoviță. Directorul ANM : „O vreme mai rece decât în mod obișnuit!”
- 11:17 - SURSE: Raed Arafat, audiat la Parchetul Militar într-un nou dosar privind achiziții ale IGAv. Prejudiciu de 1 milion de euro
- 11:11 - Anca Alexandrescu: „Zilele lui Ilie Bolojan sunt numărate”. Premierul „s-a legat cu lanțurile de scaun”, dar PSD este decis să-l dea jos rapid - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














