Controale în Bacău şi în 46 de comune. Sute de amenzi au fost aplicate
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au acţionat pe raza municipiului şi a 46 de comune arondate, pe linia prevenirii, descoperirii si combaterii comerțului ilicit, a respectarii normelor sanitar-veterinare şi de mediu, a celor privind protecţia împotriva incendiilor şi a consumatorului, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, precum şi a altor fapte antisociale.În total, 142 de polițiști din mediul urban şi rural au fost mobilizaţi în teren, dar au participat şi pompieri, reprezentanţi de la Direcţia Sanitar-Veterinară, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia de Sănătate Publică şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Bacău.„Poliţiştii au verificat 766 de autovehicule, din care 116 înmatriculate în alte state şi au legitimat 1.225 de persoane. Totodată, au fost verificate 147 de unităţi economice, fiind confiscate bunuri în valoare de 2.060 de lei. Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au constatat 7 infracţiuni flagrante şi au aplicat 567 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 318.263 lei”, se arată în comunicatul IPJ Bacău.Controale au fost şi în trafic. Acolo au fost aplicate 323 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 56 căruţaşilor, 7 pietonilor, 13 bicicliştilor şi 31 vitezomanilor. Au fost reţinute 10 permise de conducere şi retrase 27 de certificate de înmatriculare. Totdată, au fost executate trei percheziţii domiciliare, patru persoane reţinute şi au fost depistate două persoane urmărite.Printre cei amendaţi se numără şi administratorul unei societăţi comerciale din comuna Coloneşti, care nu avea sistemul de alarmă conectat, iar firma nu deţinea analiză de risc la securitate fizică. Un alt administrator din comuna Izvorul Berheciului a fost şi el sancţionat cu 1.000 de lei, pentru că făcea comerţ fără respectarea condiţiilor legale.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











