Costin Mărculescu a murit. Actorul a fost găsit fără suflare în casă

Costin Mărculescu a murit. Actorul a fost găsit fără suflare în casă
Costin Mărculescu a fost găsit mort, miercuri seară, în locuința sa
Costin Mărculescu a fost găsit mort, miercuri seară, în locuința sa. Acesta nu mai fusese văzut de mai mult de trei zile. Din primele informații, vecinii au fost cei care au anunțat administratorul blocului că pe palier miroase îngrozitor și că actorul nu răspunde la ușă. Bărbatul a anunțat imediat poliția.
La fata locului au ajuns imediat poliști, specialiști de la descarcerare (pompieri), precum și ambulanța. Pompierii s-au chinuit zeci de minute să taie ușa cu un fierăstrău electric, iar cele mai îngrozitoare temeri s-au adeverit. Costin Mărculescu se afla în cadă, fără viață, iar corpul să se afla în stare de putrefacție, semn că a decedat în urmă cu cel puțin 3 zile, cel mai probabil în urma unui infarct fulminant. Ultima persoană care a vorbit cu actorul este buna sa prietenă, Mara Bănică, în urmă cu o săptămână.
Costin Mărculescu urma să împlinească 51 de ani pe 29 iunie. A debutat în televiziune în anul 1984, la vârsta de 15 ani, în două piese TV „Misiune specială” și „Ecaterina Teodoroiu”, iar în Cinematografie în 1985 în filmul regizoarei Cristiana Nicolae „Al patrulea gard lângă debarcader”, în 1986 a avut șansa să fie distribuit în “Liceenii” alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivașcu etc.
Costin Mărculescu a absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993. A fost invitat în sute și sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune în calitate de actor sau cântăreț. A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.
A colaborat cu mai multe Teatre susținând peste 2000 de spectacole în țară și în străinătate jucând împreuna cu mai mulți actori ca Florin Piersic, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horațiu Malaele etc.
A pus bazele la 30 Mai 1999 Școlii Artistice de Modelling și Dans Sportiv Compania de Manechine și Fotomodele Costin Mărculescu.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










