Prețurile producției industriale au crescut cu 10,2% în zona euro și cu 10,3% în UE în iunie, comparativ cu perioada similară din 2020
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut cu 1,4% în zona euro și în Uniunea Europeană în iunie, comparativ cu luna precedentă, iar Danemarca, Estonia, Letonia și România au raportat cel mai semnificativ avans în rândul celor 27 de state membre UE, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.
În mai, prețurile producției industriale au crescut cu 1,3% în zona euro și cu 1,4% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă.
Cele mai mari creșteri din UE ale prețurilor producției industriale în iunie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Danemarca (5,1%), Estonia (4,6%), Letonia (3,1%) și România (2,6%), singura scădere fiind în Irlanda (minus 0,3%).
Conform datelor Eurostat, prețurile producției industriale au crescut cu 10,2% în zona euro și cu 10,3% în UE în iunie, comparativ cu perioada similară din 2020.
Toate statele au raportat creșteri anuale ale prețurilor producției industriale în iunie, cele mai semnificative fiind în Irlanda (42,5%), Belgia (20,7%) și Danemarca (19,1%), România a raportat un avans anual de 12,3% în iunie, față de o expansiune de 10,4% în mai.
Modificarea prețurilor la porțile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali și de aceea poate fi un indicator al evoluției inflației pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
Sursa: Realitatea Financiara