Compania care are sediul în Bacău va face o investiție substanțială în ridicarea unui stadion nou, pe locul unde acum câțiva ani se vorbea despre ridicarea unei Săli polivalente. Arena ar urma să aibă 25.000 de locuri și va costa 25 de milioane de euro. Deși va fi ridicat de Dedeman, acesta va fi donat municipalității.Senatorul Dragoș Benea a declarat că proiectul merge înainte, fiind cel care a confirmat informația. “Confirm că există o discuție pe subiectul stadionului între Primăria Bacau și compania Dedeman. Banii și proiectul există, compania Dedeman este serioasă, sunt convins ca acest parteneriat va merge mai departe”, a declarat Dragoș Benea. Senatorul a precizat că, în urmă cu un an, CNI „nu a zis nu”, însă între timp au început discuțiile Primăriei cu Dedeman.Și primarul Cosmin Necula a confirmat intenția retailerului de bricolaj de a face o astfel de investiție, precizând că discuțiile sunt avansate.Noul stadion ar urma să apară pe locul unde fosta admiistrație intenționa să ridice o nouă sală polivalentă. Proiectul a fost abandonat, după săparea unei gropi imense.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














