Deținuții și pacienții pot vota la urnele speciale
Biroul Electoral Județean Bacău a aprobat arondarea anumitor unități sanitare, de detenție, ale vârstnicilor sau persoanelor aflate în îngrijire la secțiile de votare. Concret, deținuții vor putea vota la secțiile 41 și 42, cei internați la TBC la 43 și 44 iar pacienții Spitalului Județean de Urgență la secțiile 50 și 51. Cei aflați în Spitalul Moinești vor putea vota la secțiile 126 și 129, iar cei din Onești la secția 162. Dar, urna specială se poate solicita doar cu o cerere semnată olograf care conține toate datele de identitate.„Unitățile arondate vor fi notificate că potrivit Legii 208/2015, nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție. Dacă nu există o hotărâre judecătorească de punere sub interdicție, orice persoană își poate exercita dreptul de vot, indiferent de diagnosticul psihic sau de handicap în care este încadrată”, se arată în decizia BEJ Bacău.La acest referendum se poate vota cu actul de identitate, dar și cu pașaportul și nu neapărat la secția arondată, ci și la cea mai apropiată, fiind necesară înscrierea pe listele suplimentare și o declarație că nu s-a exercitat dreptul de vot de două ori.Secțiile de vot se deschid sâmbătă la ora 7.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














