ILIE BOLOJAN: TERMEN PÂNĂ PE 22 AUGUST PENTRU PLANUL DE RESTRUCTURARE

ILIE BOLOJAN: TERMEN PÂNĂ PE 22 AUGUST PENTRU PLANUL DE RESTRUCTURARE
Premierul a mai cerut și o analiza soluțiilor de salarizare a personalului
Instituţiile din subordinea guvernului au termen până pe 22 august să prezinte propuneri de reorganizare şi de reducere a cheltuielilor.
Premierul Ilie Bolojan a avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii acestor instituţii cărora le-a transmis că la baza procesului de restructurare trebuie să fie două criterii: performanţa şi responsabilitatea.
Reporter Andrei Şerban - Premierul Ilie Bolojan a subliniat că reducerea cheltuielilor de funcționare înseamnă ca fiecare instituție să-şi stabilească personalul necesar și indicatorii de proiect, astfel încât să ofere servicii mai bune cetățenilor.
Tot el a solicitat ca până vinerea viitoare, 22 august, instituțiile să prezinte propuneri de reorganizare, de creștere a eficienței și indicatori de performanță, astfel încât, până la sfârșitul acestei luni, executivul să poată pregăti un pachet legislativ privind reorganizarea acestor structuri.
Ilie Bolojan a cerut celor 36 de șefi de instituții guvernamentale să facă un calcul corect, ceea ce înseamnă că oamenii trebuie să rămână pe posturi în funcție de două criterii: performanță și responsabilitate.
De asemenea, premierul a mai cerut și o analiza soluțiilor de salarizare a personalului, în contextul în care, în unele instituții, se aplică o serie de sporuri care nu sunt justificate, iar această practică trebuie corectată.
Sursă: Radio România Actualități
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:25 - Cutremur în România, marți dimineață. Unde s-a produs seismul și ce magnitudine a avut
- 08:23 - 47 de ani de la „Marele Cutremur” - 55 de secunde de coșmar. Anatomia dezastrului din 1977
- 08:19 - Tensiuni în Golful Persic: Gardienii Revoluţiei anunţă că au „controlul total” asupra Strâmtorii Ormuz
- 08:16 - Washingtonul ridică nivelul de alertă pentru Cipru și alte state din regiune și permite retragerea personalului american neesențial
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











