Măsurile stabilite de Ministerul Educației și Cercetării cu privire la reluarea cursurilor

Măsurile stabilite de Ministerul Educației și Cercetării cu privire la reluarea cursurilor
Programa de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea
Ministerul Educației și Cercetării a agreat cu partenerii educaționali – reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar 2019/2020.
În contextul informațiilor deținute până în prezent privind evoluția pandemiei de SARS-CoV-2, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări.În cadrul întâlnirii cu partenerii educaționali, s-au mai stabilit următoarele măsuri:
Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.În învățământul superior, activitățile se vor desfășura în mediul online. Activitățile care impun interacțiunea „față în față” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.Admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație.Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu mare atenție ce se întâmplă în celelalte state, iar Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării se află în contact direct cu toți miniștrii educației, astfel încât, în funcție de evoluția situației, să existe o corelare între deciziile care se iau la nivelul țărilor UE.
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










