Peste 20 de kilograme de pește, eliberate în mediul natural de jandarmii băcăuani

WhatsApp Image 2025-10-10 at 12.52.02
Peste 20 de kilograme de pește au fost redate mediului natural, iar mai multe persoane au fost sancționate în urma acțiunilor desfășurate de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, la sfârșitul acestei săptămâni.
Misiunile au avut ca scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol, precum și protejarea resurselor naturale din județ.
Echipajele de jandarmi au acționat în zona lacurilor Răcăciuni, Sascut și Galbeni, unde au depistat mai multe persoane care pescuiau ilegal – fie fără permis, fie folosind un număr mai mare de undițe și lansete decât prevede legislația în vigoare.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de peste 10.000 de lei, iar uneltele de pescuit neautorizate au fost confiscate.
Totodată, în timpul acțiunilor, jandarmii au descoperit plase monofilament interzise, în care se aflau pești de diferite specii și dimensiuni. Pentru a proteja echilibrul ecosistemului, peste 20 de kilograme de pește au fost eliberate cu grijă în mediul natural.
Acțiunile de prevenire continuăReprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au subliniat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu alte structuri cu atribuții în domeniu, pentru a descuraja activitățile de braconaj și a proteja biodiversitatea locală.
„Rămânem la datorie și vă asigurăm că puteți conta oricând pe sprijinul, profesionalismul și implicarea jandarmilor băcăuani”, au transmis reprezentanții instituției. Prin aceste intervenții, Jandarmeria Bacău își reafirmă rolul activ în protejarea patrimoniului natural și aplicarea legii, contribuind la menținerea unui mediu sănătos și echilibrat pentru comunitate.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










