Poliția Locală caută voluntari. Aceștia vor fi „spionii” din cartiere
Poliția Locală Bacău propune aprobarea unui Regulament de organizare și funcționare a activității voluntarilor. Cu alte cuvinte, cei care doresc vor putea, în baza unui contract de voluntariat să patruleze împreună cu polițiștii locali și vor ajuta la identificarea punctelor sensibile din oraș.Cei interesați vor depune un dosar prin care să dovedească faptul că sunt în deplină capacității fizice, nu au cazier, vor susține un interviu și vor depune o cerere. Ulterior, vor primi legitimații, dar nu vor avea drepturi ca și polițiștii locali.Scopul activității de voluntariat este „asigurarea transparenței activității poliției locale, precum și informarea cetățenilor cu privire la actele normative și procedurile legale”, se arată în expunerea de motive.Orice prejudiciu cauzat de acțiunea sau inacțiunea unui voluntar cade exclusiv în sarcina sa. Polițiștii locali speră astfel să fie și mai populari în rândul oamenilor.În prezent, Poliția Locală are 173 de angajați. Un astfel de proiect de voluntariat ar funcționa cu succes în alte județe, au mai spus reprezentanții instituției.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














